Arhiva 2019-2021

Arhiva documente 2019-2021

Proiecte

PROIECTE DE ACTE ADMINISTRATIVE EMISE ÎN ANUL 2019

Proiect de Dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, din data de 28 decembrie 2018

Proiect de hotărâre privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul şcolar 2019 – 2020, din data de 28 decembrie 2018

Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi ai unităţilor subordonate Consiliului local al oraşului Solca, valabile începând cu data de 01 ianuarie 2019, din data de 28 decembrie 2018

Proiect de Dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 februarie 2019, din data de 31 ianuarie 2019

Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de lucrări de interes local care vor fi efectuate de către beneficiarii de ajutor social din oraşul Solca, pentru anul 2019, din data de 25 ianuarie 2019

Proiect de hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici reprezentând noua valoare, conform OUG nr. 114/2018, pentru obiectivul de investiţii „Amenajare pod în oraşul Solca, judeţul Suceava”, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, Domeniul: „Poduri, podeţe sau punţi pietonale”, din data de 31 ianuarie 2019

Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al oraşului Solca şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia, din data de 17 ianuarie 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 29 martie 2019, din data de 28 februarie 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 25 aprilie 2019, din 25 martie 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 mai 2019, din 25 aprilie 2019

Proiect de hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2020 cu rata inflaţiei în procent de 4,6 %, din data de 25 martie 2019

Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al oraşului Solca şi activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2018

Proiect de hotărâre privind aprobarea implementării proiectului de investiţie: Studiu de fezbilitate „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în oraşul Solca, judeţul Suceava”

Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi astatului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solcaşi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 25 iunie 2019, din 30 mai 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului solca, judeţul Suceava, pentru data de 22 iulie 2019, din 25 iunie 2019

Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 august 2019, din 23 iulie 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 septembrie 2019, din 30 august 2019

Proiect de hotărâre privind instituirea unor facilităţi fiscale şi aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018 inclusiv, datorate de către contribuabili, persoane fizice, bugetului local al oraşului Solca

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 31 octombrie 2019, din 23 septembrie 2019

Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi a statului de functii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2020, în oraşul Solca

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 29 noiembrie 2019, din 31 octombrie 2019

Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de la bugetul local al oraşului Solca, pentru organizarea evenimentului „Crăciun la Solca”, de către Primăria oraşului Solca

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 decembrie 2019, din data de 29 noiembrie 2019

Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare, din data de 5 noiembrie 2019

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 31 ianuarie 2020, înregistrat sub nr. 7467/31.12.2019

Proiect de hotărâre privind sarea în administrare către Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca a unui imobil, situat pe strada Tomşa Vodă, nr. 32, proprietate publică a oraşului Solca, judeţul suceava, în vederea desfăşurării activităţii Bibliotecii Şcolare Solca, înregistrat sub nr. 7461 din 31.12.2019

Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de lucrări de interes local care vor fi efectuate de către beneficiarii de ajutor social din oraşul Solca, pentru anul 2020, înregistrat sub nr. 7565 din 31.12.2019

PROIECTE DE ACTE ADMINISTRATIVE EMISE ÎN ANUL 2020

Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi ai unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, valabile începând cu data de 01 ianuarie 2020, înregistrat sub nr. 143/14.01.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere, pentru anul 2020, pentru persoanele vârstnice din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca şi a modului de acoperire a valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere datorată de către bneficiarii căminului şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora, înregistrat sub nr. 209 din 16.01.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local al oraşului Solca şi al actvităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2020, înregistrat sub nr. 495 din 29 ianuarie 2020

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 februarie 2020, înregistrat sub nr. 484 din 29.01.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul oraşului Solca, judeţul suceava, pentru perioada 2020 – 2025, înregistrat sub nr. 627 din 05.02.2020

Proiect de hotărâre privind modifcarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare, înregistrat sub nr. 671 din 06.02.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local al oraşului Solca, pentru anul 2020, înregistrat sub nr. 700 din 10.02.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la nivelul oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul 2020, înregistrat sub nr. 825 din 14.02.2020

Proiect de dispoziţie privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 aprilie 2020, înregistrat sub nr. 1824 din 30.03.2020

Proiect de hotărâre privind neasumarea reponsabilităţii organizării şi derulării la nivelul oraşului Solca a procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, aferente Programului pentru şcoli al României, pentru anul şcolar 2020 – 2021 şi perioada următoare, până în anul 2023, înregistrat sub nr. 891 din 17.02.2020

Proiect de hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2021 cu rata inflaţiei în procent de 3,8%, înregistrat sub nr. 1209 din 28.02.2020

Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită către Serviciul de Ambulanţă Suceava a două apartamente din imobilul C2, situat pe strada Republicii, nr. 14, proprietate publică a oraşului Solca, judeţul Suceava, în vederea desfăşurării activităţii Substaţiei de Ambulanţă Solca, înregistrat sub nr. 1056 din 24.02.2020

Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al oraşului Solca şi activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2019, înregistrat sub nr. 1779 din 25 martie 2020

Proiect de hotarare privind aprobarea participarii orasului Solca, in calitate de membru asociat in cadrul „Asociatiei de Dezvoltare Intracomunitara Bazinul Solca Bucovina”
Proiectului de hotarare privind modificarea si completarea Inventarului bunurilor imobile care fac parte din domeniul privat al orasului Solca, judeJul Suceava, inregistrat sub nr.2155 din 29.04.2020
Proiect de dispozitie privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
 Proiectului de hotarare privind aprobarea modului de intocmire si tinere la zi a Registrului Agricol al orasului Solca, judelul Suceava, inregistrat sub nr.2309 din 12.05.2020.
Proiect de dispozitie din 29 mai 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 30 iunie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Succava
Proiectul de hotarare privind acordarea unor facilitati la plata impozitului annual pe cladiri sau a taxei lunare pe cladiri in anul 2020 pentru activitaile intrerupte pe perioada starii de urgenta inregistrat sub nr. 3267 din 29.06.2020
Proiectul de hotarare privind aprobarea regulamentului de organizare si functionare al Compartimentului de asistenta sociala din cadrul apartului de specialitate a primarului orasului Solca, inregistrat sub Nr. 3211 din 24.06.2020
Proiectul de hotarare privind acordul de principiu pentru scoaterea la vanzare prin licitaie publica a unui imobil in suprafata de 670 mp compus din cladire, teren curti constructii si teren arabil situat strada Republicii, inscris in CF nr. 37419 Solca, proprietate privata a orasului Solca inregistrat sub Nr. 3849 din 29.07.2020
Proiect de dispozitie din 27 august 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 31 iulie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiectul de hotarare privind instituirea unor masuri fiscale si aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligatiilor bugetare participate restante la data de 31.03.2020 datorate bugetului local de catre contribuabili pe raza administrativ teritoriala a orasului Solca, Ju. Suceava, inregistrata sub Nr. 443 din 31.08.2020 
Hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z) si Regulamentului Local de Urbanism pentru „Infiintare plantatie de afin, construire hala pentru depozitare, conditionare, procesare fructe, punct de desfacere, in orasul Solca, Jud. Suceava”, inregistrat sub Nr. 6698 din 26.11.2020
Proiect de dispozitie din 27 octombrie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiectului de hotarare privind aprobarea relelei scolare a unitatilor de invatamant de pe raza orasului Solca, judetul Suceava, pentru anul scolar 2021-2022, inregistrat sub nr.6907 dir 09.12.2020.
Proiect de dispozitie din 30 octombrie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiectul de hotarare privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021 in orasul Solca inregistrat sub Nr. 5950 din 29.10.2020
Proiect de dispozitie din 31 decembrie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
 Proiectului de hotarare privind aprobarea costului lunar de intretinere, pentru anul 2021, pentru persoanele varstnice din Caminul pentru Persoane Virstnice Solca si a modului de acoperire a valorii integrale a contributiei lunare de intretinere datorati de catre beneficiarii caminului si/sau a sustinatorilor legali ai acestora, inregistrat sub nr.7186 din 31.12.2020.
PROIECTE DE ACTE ADMINISTRATIVE EMISE ÎN ANUL 2021
Proiect din 16 aprilie 2021 privind aprobarea bugetului local al orasului Solca si al activitatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2021
Proiect din 15 aprilie privind aprobarea sursei dc finantare a Caminului pentru Persoane Virsnice Solca
Proiect de dispozitie din 28 aprilie 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de hotarare privind aprobarea costului lunar de intretinere pentru anul 2021, pentru persoanele varstnice din Caminul Pentru Persoane Varstnice Solca si a modului de acoperire a valorii integrale a contributiei lunare de intretinere datorata de catre beneficiarii caminului si/sau a sustinatorilor legali ai acestora, inregistrat sub nr.7486 din 31.12.2020
Proiect de dispozitie din 26 februarie 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 29 ianuarie privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 31 martie 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 31 decembrie 2020 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect de dispozitie din 31 mai 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Proiect din 23 aprilie 2021 privind aprobarea incheierii contului de executie al bugetului local al orasului Solca si al activitatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2020 inregistrat cu Nr.3267 din 22.04.2021
Proiect de hotarare privind indexarea impozitelor si taxelor locale aplicabile in anul fiscal 2022 cu rata inflatiei in procent de 2.6%, inregistrat sub Nr. 2673 din 30.03.2021
Proiectul de hotarare privind aprobarea structurii organizatorice si normarea de personal a Caminului Pentru Persoane Varstnice Solca, inregistrat sub Nr. 1662 din 1 martie 2021
Proiectul de hotarare privind aprobarea numarului asistentilor personali ai persoanelor cu handicap la nivelul orasului Solca, judetul Suceava, pentru anul 2021, inregistrat sub nr.2607 din 29.03.2021
Proiect de hotarare privind modificarea organigramei si a statului de functii din cadrul aparatului de specialitate a Primariei orasului Solca, judetul Suceava, aprobat prin HCL nr.42/31.07.2013 cu modificarile si completarile ulterioare, inregistrat sub Nr. 727 din 29.01.2021
Proiectul de hotarare privind modificarea organigramei si a statului de functii din cadrul Caminului pentru persoane Varsnice Solca aprobat prin HCL Solcanr. 58/31.08.2016 cu modificarile si completarile ulterioare inregistrat sub nr.1783 din 4.03.2021
Proiect de hotarare privind aprobarea Planului anual de lucrari de interes local care vor fi efectuate de catre beneficiarii de ajutor din orasul Solca pentru anul 2021 inregistrat sub Nr.7482 din 31.12.2020
Proiect de hotarare din 14 iunie 2021 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al orasului Solca judetul Suceava in Asociatia „Obcinele”.
Proiect de dispozitie din 29 iunie 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava
Hotarare privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru investitia „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SI DOTARE ASEZAMANT CULTURAL, DIN ORASUL SOLCA, JUDETUL SUCEAVA”
Hotarare privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Achizitie de tablet scolare si alte echipamente necesare desfasurarii activitatii didactice on-line in orasul Solca” cod SMIS 144616, aprobati prin HCL Solca Nr. 60 din 30 octombrie 2020
Proiect de hotarare privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „MODERNIZARE SI EXTINDERE SCOALA CU CLASELE 0-IV…”
Hotarare din 30 iulie 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului local al orasului Solca
Proiect de dispozitie din 30 iulie 2021 privind convocarca in sedintei ordinare a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava

Proiect de dispozitie din 31 august 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 27 septembrie 2021, înregistrat sub nr. 5792/31.08.2021

Proiect de dispoziție din 28 septembrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 21 octombrie 2021, înregistrat sub nr. 6287/28.09.2021

Proiect de hotărâre privind ajustarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, în funcție de evoluția prețurilor la materialele de construcții, la Contractul de achiziție publică de lucrări execuție nr. 3838/3242/26.05.2021, încheiat între U.A.T. Orașul Solca și SC SUCT SA, pentru realizarea obiectivului de investiții ”ÎMBRĂCĂMINTE ASFALTICĂ UȘOARĂ PE STRADA TOCARI DIN ORAȘUL SOLCA, JUDEȚUL SUCEAVA”, conform prevederilor O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții, înregistrat sub nr. 6179 din 23.09.2021

Proiect de hotărâre privind ajustarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, în funcție de evoluția prețurilor la materialele de construcții, la Contractul de achiziție publică de lucrări (proiectare și execuție) nr. 3756/30.07.2013, încheiat între U.A.T. Orașul Solca și SC Test Prima SRL Suceava lider de asociere & SC Expert Instal Construct SRL – Asociat 1, pentru implementarea obiectivului de investiții ”Reabilitare rețele canalizare si stație de epurare oraș Solca, județul Suceava”, finanțat de către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin Programul National de Dezvoltare Locală, Domeniul sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, conform prevederilor O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, înregistrat sub nr. 6182 din 23.09.2021

Proiect de hotărâre privind valorificarea unei cantităţi de masă lemnoasă din Pădurea orăşenească Solca, pentru nevoi proprii, la dispoziţia Primăriei oraşului Solca, înregistrat sub nr. 6368 din 30.09.2021

Proiect de dispoziție din 27 octombrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 26 noiembrie 2021

Proiect de hotărâre privind instituirea unor măsuri fiscale şi aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020, datorate bugetului local de către contribuabili de pe raza administrativ teritorială a oraşului Solca, judeţul Suceava, înregistrat sub nr. 6860 din 22.10.2021

Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2022, în oraşul Solca, înregistrat sub nr. 6971 din 27.10.2021

Proiect de dispoziție din data de 23 noiembrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, pentru data de 28 decembrie 2021, înregistrat sub nr. 7570/23.11.2021

Proiect de hotărâre privind aprobarea demolării construcțiilor imobilului – Școala Veche Solca, înscris în CF nr. 37921 Solca, situat în orașul Solca, județul Suceava, strada Tomșa Vodă, proprietate publică a orașului Solca, județul Suceava, înregistrat sub nr. 7657 din 26.11.2021

Proiect de hotărâre privind  aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul şcolar 2022-2023, înregistrat sub nr.7893 din 10.12.2021

Proiect de dispoziție privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, pentru data de 31 ianuarie 2022

Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului asistenților personali ai persoanelor cu handicap la nivelul orașului Solca, județul Suceava, pentru anul 2022, înregistrat sub nr. 8158 din 23.12.2021

Proiect de hotărâre prvind aprobarea Planului anual de lucrări de interes local care vor fi efectuate de către beneficiarii de ajutor social din orașul Solca, pentru anul 2022, înregistrat sub nr. 8248 din 28.12.2021

Proiect de hotărâre privind aprobarea costului lunar de întreținere, pentru anul 2022, pentru persoanele vârstnice din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca și a modului de acoperire a valorii integrale a contribuției lunare de întreținere datorată de către beneficiarii căminului și / sau a susținătorilor legali ai acestora, înregistrat sub nr. 8334 din 30.12.2021

Sedinte

Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 8 ianuarie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei de îndată a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 17 ianuarie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 ianuarie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 28 februarie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 martie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 9 aprilie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 22 aprilie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 25 aprilie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 mai 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului solca, din data de 25 iunie 2019 
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 22 iulie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 28 august 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 septembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 16 octombrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 octombrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 noiembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 6 decembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 16 decembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 23 decembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 decembrie 2019
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 ianuarie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 14 februarie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 28 februarie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 6 martie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei extraordinare – de îndată a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 8 aprilie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 aprilie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 iunie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 15 iulie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 25 august 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 august 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 iulie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 9 septembrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 24 septembrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 octombrie 2020
Ordin 714 privind convocarea consilierilor locali declaraţi aleşi, la data de 27 septembrie 2020,în şedinţa privind ceremonia de constituire a consiliului local al oraşului Solca
Hotarare validare primar din 9 octombrie2020
Proces verbal din 26 octombrie 2020  privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al orasului Solca
Proces verbal din 16 octombrie 2020  privind validarea mandatelor de consilier local
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 30 octombrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 27 noiembrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 11 decembrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 18 decembrie 2020
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 decembrie 2020
2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 ianuarie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 ianuarie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 25 februarie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 25 februarie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 martie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 21 aprilie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 28 aprilie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 21 mai 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 27 mai 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 16 iunie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 23 iunie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 29 iulie 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 31 august 2021
Proces verbal încheiat cu prilejul desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Solca, din data de 27 septembrie 2021

Proces verbal încheiat cu prilejul desfășurării ședinței ordinare a a Consiliului Local al orașului Solca, din data de 21 octombrie 2021

Proces verbal încheiat cu prilejul desfășurării ședinței extraordinare – de îndată a Consiliului Local al orașului Solca, din data de 18 noiembrie 2021

Proces verbal încheiat cu prilejul desfășurării ședinței ordinare a Consiliului Local al orașului Solca, din data de 26 noiembrie 2021

Proces verbal încheiat cu prilejul desfășurării ședinței extraordinare-de îndată a Consiliului Local al orașului Solca, din data de 21 decembrie 2021

Proces verbal încheiat cu prilejul desfășurării ședinței ordinare a Consiliului Local al orașului Solca, din data de 28 decembrie 2021

Hotarari

Hotărâri 2019

HCL nr. 1 din 8 ianuarie 2019 privind acoperirea definitivă din excedentul bugetului local pe anul 2018 a deficitului secţiunii de dezvoltare

HCL nr. 2 din 17 ianuarie 2019 de aprobare a indicatorilor tehnico-economici reprezentând noua valoare, după încheierea contractului de achiziţii pentru obiectivul de investiţii „Amenajare pod în oraşul Solca, judeţul Suceava”, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, Domeniul „Poduri, podeţe sau punţi pietonale”

HCL nr. 3 din 31 ianuarie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna februarie 2019

HCL nr. 4 din 31 ianuarie 2019 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul şcolar 2019 – 2020

HCL nr. 5 din 31 ianuarie 2019 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi ai unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2019

HCL nr. 6 din 31 ianuarie 2019 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social cu cazare „Cămin pentru Persoane Vârstnice Solca”

HCL nr. 7 din 31 ianuarie 2019 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere, pentru anul 2019, pentru persoanele vârstnice din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca şi a modului de acoperire a valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere datorată de către beneficiarii căminului şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora

HCL nr. 8 din 31 ianuarie 2019 pentru modificarea art. 4 şi a art.6 la HCL Solca nr. 56 din 25 octombrie 2018 privind înfiinţarea Serviciului de salubrizare la nivelul oraşului Solca şi a art. 3 alin (2) din Anexa nr. 2 la HCL nr. 56 din 25 octombrie 2018

HCL nr. 9 din 28 februarie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna martie 2019

HCL nr. 10 din 28 februarie 2019 privind aprobarea Planului anual de lucrări de interes local care vor fi efectuate de către beneficiarii de ajutor social din oraşul Solca, pentru anul 2019

HCL nr. 11 din 28 februarie 2019 de aprobare a indicatorilor tehnico-economici reprezentând noua valoare, conform OUG nr. 114/2018, pentru obiectivul de investiţii „Amenajare pod în oraşul Solca, judeţul Suceava”, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, Domeniul: „Poduri, podeţe sau punţi pietonale”

HCL nr. 12 din 28 februarie 2019 privind aprobarea componenţei echipei mobile pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică pe raza oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 13 din 28 februarie 2019 privind aprobarea prelungirii Planului Urbanistic General al oraşului Solca şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia

HCL nr. 14 din 28 februarie 2019 privind modificarea HCL Solca nr. 65 din 29.11.2018, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2019 în oraşul Solca

HCL nr. 15 din 29 martie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna aprilie 2019

HCL nr. 16 din 29 martie 2019 privind valorificarea unei cantităţi de masă lemnoasă din Pădurea orăşenească Solca, pentru nevoi proprii, la dispoziţia Primăriei oraşului Solca

HCL nr. 17 din 9 aprilie 2019 privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor imobile care fac parte din domeniul privat al oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 18 din 9 aprilie 2019 privind închirierea, prin licitaţie publică, a trei loturi de teren, situate în intravilanul oraşului Solca, având categoria de folosinţă păşune, proprietate privată a oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 19 din 22 aprilie 2019 privind aprobarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

HCL nr. 20 din 25 aprilie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna mai 2019

HCL nr. 21 din 25 aprilie 2019 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2020 cu rata inflaţiei în procent de 4,6%

HCL nr. 22 din 25 aprilie 2019 de revocare a HCL Solca nr. 13 din 28 februarie 2019 privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al oraşului Solca şi a Regulamentului Local de urbanism aferent acestuia

HCL Solca nr. 23 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al oraşului Solca şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia

HCL nr. 24 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea numărului asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la nivelul oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul 2019

HCL nr. 25 din 25 aprilie 2019 de revizuire Hotărârii Consiliului Local al oraşului Solca nr. 7/31.01.2019 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere, pentru anul 2019, pentru persoanele vârstnice din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca şi a modului de acoperire a valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere datorată de către beneficiarii căminului şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora

HCL nr. 26 din 25 aprilie 2019 privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor imobile care fac parte din domeniul privat al oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 27 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea Amenajamentului pastoral pentru pajiştile permanente din proprietatea privată a oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 28 din 25 aprilie 2019 privind închirierea, prin încredinţare directă, a unor suprafeţe de teren, situate în extravilanul oraşului Solca, având categoria de folosinţă păşune, proprietate privată a oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 29 din 30 mai 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliuluib local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna iunie 2019

HCL nr. 30 din 30 mai 2019 privind aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al oraşului Solca şi activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2018

HCL nr. 31 din 30 mai 2019 privind aprobarea implementării proiectului de investiţie: Studiu de fezabilitate „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 32 din 30 mai 2019 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consilului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

HCL nr. 33 din 30 mai 2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare străzi şi refacere gabioane afectate de viituri în perioada 28 – 30.06.2018, în oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 34 din 30 mai 2019 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I” SA, a amplasamentelor şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Reabilitare străzi şi refacere gabioane afectate de viituri în perioada 28 – 30.06.2018, în oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 35 din 30 mai 2019 privind rectificarea bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii al oraşului Solca, pe anul 2019

HCL nr. 36 din 25 iunie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna iulie 2019

HCL nr.37 din 25 iunie 2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare strada Splaiul Independenţei din oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 38 din 22 iulie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna august 2019

HCL nr. 39 din 22 iulie 2019 privind modificarea statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările şi completările ulterioare

HCL nr. 40 din 22 iulie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2019

HCL nr. 41 din 22 iulie 2019 privind corectarea erorii materiale din preambulul HCL Solca nr. 31 din 30 mai 2019 privind aprobarea implementării proiectului de investiţie: Studiu de fezabilitate „Înfiinţare sostem de distribuţie gaze naturale în oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 42 din 22 iulie 2019 privind aprobarea sprijinului financiar de la bugetul local al oraşului Solca pentru Parohia Romano-Catolică „Coborârea Duhului Sfânt” Soloneţu Nou, com. Cacica, pentru Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din oraşul Solca

HCL nr. 43 din 28 august 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna septembrie 2019

HCL nr. 44 din 28 august 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2019

HCL nr. 45 din 28 august 2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Amenajare trotuare în oraşul Solca, judeţul Suceava”

HCL nr. 46 din 30septembrie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna octombrie 2019

HCL nr. 47 din 30 septembrie 2019 privind desemnarea a doi reprezentanţi din cadrul Consiliului Local al oraşului Solca, care să facă parte din Consiliul  de administraţie al Liceului Tehnologic ,,Tomşa Vodă” Solca

HCL nr. 48 din 30 septembrie 2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale şi aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018 inclusiv, datorate de către contribuabili, persoane fizice, bugetului local al oraşului Solca

HCL nr. 49 din 30 septembrie 2019 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „MODERNIZARE GRĂDINIŢA „MUGURI DE BRAD” SOLCA, PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA” – COD SMIS 118623, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI (Cod nr. POR/97/3/1), Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B- Clădiri publice, ca urmare a realizării Proiectului „MODERNIZARE GRĂDINIŢA „MUGURI DE BRAD” SOLCA, PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, faza P.Th + D.E

HCL nr. 50 din 30 septembrie 2019 DE APROBARE A PROIECTULUI ȘI A CHELTUIELILOR LEGATE DE PROIECT „MODERNIZARE GRĂDINIŢA „MUGURI DE BRAD” SOLCA, PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI (Cod nr. POR/97/3/1), Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B- Clădiri publice, ca urmare a realizării Proiectului „MODERNIZARE GRĂDINIŢA „MUGURI DE BRAD” SOLCA, PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, faza P.Th + D.E

HCL nr. 51 din 30 septembrie 2019 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „MODERNIZARE SEDIU PRIMĂRIE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA” – COD SMIS 115406, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI (Cod nr. POR/97/3/1), Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B- Clădiri publice, ca urmare a realizării Proiectului ” MODERNIZARE SEDIU PRIMĂRIE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, faza P.Th + D.E

HCL nr. 52 din 30 septembrie 2019 DE APROBARE A PROIECTULUI ȘI A CHELTUIELILOR LEGATE DE PROIECT „MODERNIZARE SEDIU PRIMĂRIE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI (Cod nr. POR/97/3/1), Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B- Clădiri publice, ca urmare a realizării Proiectului „MODERNIZARE SEDIU PRIMĂRIE PENTRU CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE, ÎN ORAŞUL SOLCA, JUDEŢUL SUCEAVA”, faza P.Th+D.E

HCL nr. 53 din 16 octombrie 2019 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a unei cantităţi de masă lemnoasă din Pădurea Orăşenească Solca

HCL nr. 54 din 16 octombrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca, pe anul 2019

HCL nr. 55 din 31 octombrie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al moraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna noiembrie 2019

HCL nr. 56 din 31 octombrie 2019 privind modificarea organigramei şi a ststului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

HCL nr. 57 din 31 octombrie 2019 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2020, în oraşul Solca

HCL nr. 58 din 31 octombrie 2019 privind retragerea în cazul unui beneficiar al Legii nr. 15/2003 a dreptului de folosință asupra terenului atribuit

HCL nr. 59 din 31 octombrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2019

HCL nr. 60 din 29 noiembrie 2019 privind alegerea președintelui de ședință a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru luna decembrie 2019

HCL nr. 61 din 29 noiembrie 2019 privind alocarea unei sume de la bugetul local al orașului Solca, pentru organiyarea evenimentului ,,Crăciun la Solca,,, de către Primăria orașului Solca

HCL nr. 62 din 29 noiembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții, pe anul 2019

HCL nr. 63 din 6 decembrie 2019 privind aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor conform rezultatelor Analizei Cost-Beneficiu pentru Proiectul regional ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava în perioada 2014 – 2020” și mandatarea reprezentantului UAT orașul Solca să susțină și să voteze  în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava (AJAC Suceava)  aprobarea Planului anual de evoluție a tarifelor

HCL nr. 64 din 6 decembrie 2019 privind aprobarea modificării Contractului de Delegare al Gestiunii și mandatarea AJAC Suceava să semneze Actul Adițional nr. 5 în numele și pe seama UAT orașul Solca

HCL nr. 65 din 6 decembrie 2019 privind darea în administrare către Serviciul de Ambulanţă Suceava a două apartamente din imobilul C2, situat pe strada Republicii, nr. 14, proprietate publică a oraşului Solca, judeţul Suceava, în vederea desfăşurării activităţii Substaţiei de Ambulanţă Solca

HCL nr. 66 din 16 decembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

HCL nr. 67 din 16 decembrie 2019 de completare a HCL Solca nr. 56 din 31 octombrie 2019 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

HCL nr. 68 din 23 decembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

HCL nr. 69 din 30 decembrie 2019 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna ianuarie 2020

HCL nr. 70 din 30 decembrie 2019 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

HCL nr. 71 din 30 decembrie 2019 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Solca, judeţul suceava, pentru anul şcolar 2020 – 2021

HCL nr. 72 din 30 decembrie 2019 privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unei cantităţi de masă lemnoasă din Pădurea orăşenească Solca

Hotărâri 2020

HCL nr. 1 din 31 ianuarie 2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna februarie 2020

HCL nr. 2 din 31 ianuarie 2020 privind darea în administrare către Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca a unui imobil, situat pe strada Tomşa Vodă, nr. 32, proprietate publică a oraşului Solca, judeţul suceava, în vederea desfăşurării activităţii Bibliotecii Şcolare Solca

HCL nr. 3 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea Planului anual de lucrări de interes local care vor fi efectuate de către beneficiarii de ajutor social din oraşul Solca, pentru anul 2020

HCL nr. 4 din 31 ianuarie 2020 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Solca şi ai unităţilor subordonate Consiliului local al oraşului Solca, valabile începând cu data de 01 ianuarie 2020

HCL nr. 5 din 31 ianuarie 2020 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere, pentru anul 2020, pentru persoanele vârstnice din Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca şi a modului de acoperire a valorii integrale a constribuţiei lunare de întreţinere datorată de către beneficiarii căminului şi/sau susţinătorilor legali ai acestora

HCL nr. 6 din 14 februarie 2020 privind aprobarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pentru anul 2020

HCL nr. 7 din 28 februarie 2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna martie 2020

HCL nr. 8 din 28 februarie 2020 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru perioada 2020 – 2025

HCL nr. 9 din 28 februarie 2020 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Solca şi a unităţilor subordonate Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul suceava, aprobat prin HCL nr. 42/31.07.2013, cu modificările ulterioare

HCL nr. 10 din 28 februarie 2020 privind aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local al oraşului Solca, pentru anul 2020

HCL nr. 11 din 28 februarie 2020 privind aprobarea numărului asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la nivelul oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul 2020

HCL nr. 12 din 28 februarie 2020 privind vânzarea, fără licitaţie publică a unui lot de teren în suprafaţă de 400 m.p., înscris în CF nr. 30363 Solca, proprietate privată a oraşului Solca, situat pe str. Tocari, nr.15, judeţul Suceava, către dna Gherghe Ana-Maria, proprietara construcţiei de pe acest teren

HCL nr. 13 din 28 februarie 2020 privind aprobarea Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a oraşului Solca

HCL nr. 13 BIS din 28 februarie 2020 privind aprobarea modului de întocmire şi ţinere la zi a Registrului Agricol al oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 14 din 6 martie 2020 privind modificarea şi completarea HCL nr. 56 din 25 octombrie 2018 privind înfiinţarea Serviciului de salubrizare la nivelul oraşului Solca, cu modificările şi completările ulterioare

HCL nr. 15 din 6 martie 2020 privind stabilirea modalităţii de gestiune a serviciului de iluminat public în oraşul Solca

HCL nr. 16 din 6 martie 2020 privind modificarea şi completarea Inventarului bunurilor imobile care fac parte din domeniul privat al oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 17 din 8 aprilie 2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna aprilie 2020

HCL nr. 18 din 8 aprilie 2020 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca, pe anul 2020

HCL nr. 19 din 30 aprilie 2020 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna mai 2020

HCL nr. 20 din 30 aprilie 2020 privind neasumarea responsabilităţii organizării şi derulării la nivelul oraşului Solca a procedurilor de atrubuire a contractelor/acordurilor-cadrul pentru achiziţia produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, aferente Programului pentru şcoli al României, pentru anul şcolar 2020 – 2021 şi perioada următoare, până în anul 2023

HCL nr. 21 din 30 aprilie 2020 privind indexarea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2021 cu rata inflaţiei în procent de 3,8%

HCL nr. 22 din 30 aprilie 2020 privind darea în folosinţă gratuită către Serviciul de Ambulanţă Suceava a două apartamente din imobilul C2, situat pe strada republicii, nr.14, proprietate publică a oraşului Solca, judeţul Suceava, în vederea desfăşurării activităţii Substaţiei de Ambulanţă Solca

HCL nr. 23 din 30 aprilie 2020 privind aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al oraşului Solca şi activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

HCL nr. 24 din 30 aprilie 2020 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2020

HCL nr. 25 din 29 mai 2020 privird alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca  judetul Suceava Pentru luna iunie 2020
HCL nr. 26 din 29 mai 2020 privind modificarea si completarea Inventarului bunurilor imobile care lac parte din
domeniul privat al orasului Solca, judetul Suceava
HCL nr. 27 din 29 mai 2020 privind aprobarea modului de intocmire si tinere la zi a Registrului agricol al orasului Solca
judetul Suceava
HCL nr. 28 din 29 mai 2020 privind valorificarea unei cantitati de masa lemnoasa din padurea oraseneasca Solca, pentru
nevoi proprii. la dispozitia primariei orasului Solca
HCL nr. 29 din 29 mai 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venituri proprii si subventii al
orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 30 din 16 iunie 2020 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivelor de investitii
HCL nr. 31 din 30 iunie 2020 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judelul Suceava , pentru luna iulie 2020
HCL nr. 34 din 30 iunie 2020 privind asigurarea cofinantarii participarii Liceului Tehnologic ,,Tomsa Voda” Solca ln Programul Operational 633/614
HCL nr. 35 din 15 iulie 2020 privind alegcrea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru sedinta extraordinara din data 15 iulie 2020
HCL nr. 36 din 15 iulie 2020 privind aprobarea implementarii Proiectului:”Practica pcntru viitorul meu”
HCL nr. 37 din 15 iulie 2020 privind aprobarca unor cereri depuse la Legea nr.15/2003 privind sprijinul acurdat tinerilor pentru
construirea unei locuinte proprietate personala
HCL nr. 38 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna august 2020
HCL nr. 41 din 31 iulie 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venitud proprii si subventii al
orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 42 din 25 august 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 45 din 09 septembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 54 din 30 octombrie 2020 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna noiembrie 2020
HCL nr. 55 din 30 octombrie 2020 privind constituirea Comisiei de constatare a rezultatului votului secret   prin folosirea buletinclor de vot
HCL nr. 56 din 30 octombrie 2020 privind alegerea viceprimarului orasului Solca, judetul Suceava
HCL nr. 57 din 30 octombrie 2020 privind desemnarea reprezentantului din cadrul Consiliului Local al orasului Solca, care sa faca parte
din Consiliul Consultativ al Caminului pentru Persoane Varstnice Solca
HCL nr. 58 din 30 octombrie 2020 privind desemnarea a doi reprezentanti din cadrul Consiliului Local al orasului Solca, care sa faca parte din Consiliul de administratie al Liceului Tehnologic ,,Tomsa Voda” Solca
HCL nr. 59 din 30 octombrie 2020 privind validarea Dispozitiei primarului orasului Solca nr. 168 din 30 septembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 60 din 30 octombrie 2020 privind aprobarea Proiectului „Achizitie de tablete scolare si alte echipamente necesare desfasurarii activitatii didactice online, in orasul Solca, iudetul Suceava
HCL nr. 61 din 27 noiembrie 2020 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna decembrie 2020
HCL nr. 62 din 27 noiembrie 2020 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021, in orasul Solca, judetul Suceava
HCL nr. 63 din 27 noiembrie 2020 privind modificarea organigramei si a statului de functii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orasului Solca, judetul Suceava
HCL nr. 64 din 27 noiembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Directiei de asistenti sociali
HCL nr. 65 din 27 noiembrie 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitiatilor finantate din venituri proprii si
subventii aI oragului Solca pe anul 2020
HCL nr. 66 din 27 noiembrie 2020 privind predarea catre Ministerul Lucrarilor publice, Dezvoltarii si Administratiei prin
Compania Nationali de Investitii 
HCL nr. 67 din 11 decembrie 2020 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici si implementarea proiectului „DEZVOLTARE RETEA INTELIGENTA DE DISTRIBUTIE A GAZELOR NATURALE…”
HCL nr. 68 din 11 decembrie 2020 privind validarea Dispozitiilor primarului orasului Solca nr. 203 din 09 decembrie 2020 si nr. 204 din 10 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 69 din 18 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venituri proprii si
subventii al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 70 din 29 decembrie 2020 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al oragului Solca, judetul Suceava, pentru Iuna ianuarie 2021
HCL nr. 71 din 29 decembrie 2020 privind aprobarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de pe raza orasului Solca, judetul Suceava, pcntru anul scolar 2021-2022
HCL nr. 73 din 29 decembrie 2020 privind validarea dispozitiei primarului orasului Solca nr.209 din 22 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020

Hotărâri 2021

HCL nr. 1 din 29 ianuarie 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava. Pentru luna februarie 2021
HCL nr. 2 din 29 ianuarie 2021 privind aprobarea Planului anual de lucrari de interes local care vof fi efectuate de catre beneficiarii de ajutor social din orasul Solca pentru anul 2021
HCL nr. 3 din 29 ianuarie 2021 privind aprobarea contului lunar de intretinere, pentru anul 2021, pentru persoanele varsnice
HCL nr. 4 din 29 ianuarie 2021 privind acordarea mandatului special reprezentantului orasului Solca, judetul Suceava, in Adurarea Generala a Asociatiei Judetene pentru Apa si Canalizare Suceava
HCL nr. 7 din 29 ianuarie 2021 privind aprobarea utilizarii excedentului bugetului local al orasului Solca si al
activitatilor finantate din venituri proprii si subventii din anul 2020 in bugetului local al
orasului Solca si al activitiatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2021
HCL nr. 32 din 16 iunie 2021 privind validarea Dispozi{iei primarului orasului Solca nr. 101 din 08 iulie 2021
privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anur 2021
HCL nr. 33 din 29 Iulie 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al oraqului Solca, judelul Suceava, pentru luna august 2021
HCL nr. 43 din 27 septembrie 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judelul Suceava, pentru luna octombrie 2021
HCL nr. 44 din 27 septembrie 2021 privind desemnarea a doi reprezentanti din cadrul Consiliului Local al orasului Solca, care si faca parte din Consiliul de administralie al Liceului Tehnologic ,,Tomsa Voda” Solca
HCL nr. 35 din 29 iulie 2021 privind aprobarea numarului si cuantumului lunar al burselor acordate elevilor din unitatile de invatamant preuniversitar de stat din oralul Solca, pentru semestrul al Il-lea al anului scolar 2020-2021
HCL nr. 36 din 29 iunie 2021 privind modilicarea si completarea HCL nr. Solca nr.26 din 27 mai 2021 privind propunerea
schimbarii destinatiei imobilului – Scoala Veche Solca
HCL nr. 5 din 29 ianuarie 2021 privind aprobarea pentru anul 2021 a cotei corespunzatoare pierderilor de apa
HCL nr. 6 din 29 ianuarie 2021 privind aprobarea actelor aditionale 
HCL nr. 8 din 25 februarie 2021 privind alegerea prcsedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava. Pentru luna martie 2021
HCL nr. 9 din 25 februarie 2021 privind modificarea organigramei si a statului de functii
HCL nr. 10 din 25 februarie 2021 privind aprobarea vanzarii prin licitatie publica a unei cantitati de masa lemnoasa
HCL nr. 11 din 31 martie 2021 privind alegerea prceedintelui de sedinta avConsiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna martie 2021
HCL nr. 12 din 31 martie 2021 privind aprobarea structurii organizatorice si normarea de personal a Caminului pentru Persoane Varstnice Solca
HCL nr. 13 din 31 martie 2021 privind modoficarea organigramei si a statului de functii din cadrul Caminului pentru Persoane Varstnice Solca
HCL nr. 14 din 31 martie 2021 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciului social cu cazare „Camin pentru persoane Varstnice Solca”
HCL nr. 15 din 31 martie 2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivelor de investitii
HCL nr. 16 din 31 martie 2021 privind modificarea si completarea „Cap. II Turism” din strategia de dezvoltare economica si sociala a orasului Solca
HCL nr. 17 din 21 aprilie 2021 privind aprobarea sursei de finantare a caminului pentru Persoane Varstnice Solca
HCL nr. 18 din 21 aprilie 2021 privind aprobarea bugetului local a orasului Solca si al activitatilor finatate din venituri proprii si subventii pe anul 2021
HCL nr. 19 din 28 aprilie 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna mai 2021
HCL nr. 20 din 28 aprilie 2021 privind aprobarea numarului asistentilor personali a persoanelor cu handicap la nivelul orasului Solca
HCL nr. 21 din 28 aprilie 2021 privind indexarea impozitelor si a taxelor locale aplicabile in anul fiscal 2022
HCL nr. 22 din 28 aprilie 2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „Imbracaminte asfaltica usoara pe strada Tocari”
HCL nr. 23 din 21 mai 2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „Dotarea unitailor de invatamant din Orasul Solca…” 
HCL nr. 24 din 27 mai 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna iunie 2021
HCL nr. 25 din 27 mai 2021 privind aprobarea incheierii contului de executie al bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
HCL nr. 26 din 27 mai 2021 privind propunerea schimbarii destinatiei imobilului -Scoala Veche Solca
HCL nr. 27 din 27 mai 2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „AMENAJARE TROTUARE IN ORASUL SOLCA”
HCL nr. 28 din 23 iunie 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna iulie 2021
HCL nr. 29 din data de 23 iunie 2021 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al orasului Solca in asociatia „OBCINELE”
HCL nr. 30 din 23 iunie 2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico-econimici pentru investitia „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SI DOTARE ASEZAMANT CULTURAL, DIN ORASUL SOLCA”
HCL nr. 31 DIN 16 IUNIE 2021 privind rectificarea bugetului local si al activtatilor finantate din venituri proprii si
subventii al orasului Solca, pe anul 2021
HCL nr. 37 din 29 iulie 2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru investitia „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SI DOTARE ASEZAMANT CULTURAL DIN ORASUL SOLCA”
HCL nr. 38 din 31 august 2021 privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului local al orasului Solca, judetul Suceava, pentru luna septembrie 2021
HCL nr. 39 din 31 august 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Local a orasului Solca
HCL nr. 40 din 31 august 2021 privind privind rectificarea bugetului local orasului Solca pe anul 2021
HCL nr. 41 din 31 august 2021  privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru investitia „Achizitia de tablet scolare si alte echipamente….”
HCL nr. 42 din 31 august 2021  privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru investitia „MODERNIZARE SI EXTINDERE SCOALA CU CLASELE 0-IV…..”

HCL nr. 43 din 27 septembrie 2021 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna octombrie 2021

HCL nr. 44 din 27 septembrie 2021 privind desemnarea a doi reprezentanţi  din cadrul Consiliului Local al oraşului Solca, care să facă parte din Consiliul  de administraţie al Liceului Tehnologic ,,Tomşa Vodă” Solca

HCL nr. 45 din 27 septembrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

HCL nr. 46 din 21 octombrie 2021 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna noiembrie 2021

HCL nr. 47 din 21 octombrie 2021 privind ajustarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, în funcție de evoluția prețurilor la materialele de construcții, la Contractul de achiziție publică de lucrări execuție nr. 3838/3242/26.05.2021, încheiat între U.A.T. Orașul Solca și SC SUCT SA, pentru realizarea obiectivului de investiții ”ÎMBRĂCĂMINTE ASFALTICĂ UȘOARĂ PE STRADA TOCARI DIN ORAȘUL SOLCA, JUDEȚUL SUCEAVA”, conform prevederilor O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții

HCL nr. 48 din 21 octombrie 2021 privind ajustarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, în funcție de evoluția prețurilor la materialele de construcții, la Contractul de achiziție publică de lucrări (proiectare și execuție) nr. 3756/30.07.2013, încheiat între U.A.T. Orașul Solca și SC Test Prima SRL Suceava lider de asociere & SC Expert Instal Construct SRL – Asociat 1, pentru implementarea obiectivului de investiții ”Reabilitare rețele canalizare si stație de epurare oraș Solca, județul Suceava”, finanțat de către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin Programul National de Dezvoltare Locală, Domeniul sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, conform prevederilor O.G. nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

HCL nr. 49 din 21 octombrie 2021 privind valorificarea unei cantităţi de masă lemnoasă din Pădurea orăşenească Solca, pentru nevoi proprii, la dispoziţia Primăriei oraşului Solca

HCL nr. 50 din 21 octombrie 2021 privind desemnarea a trei reprezentanţi  din cadrul Consiliului Local al oraşului Solca, care să facă parte din Consiliul  de administraţie al Liceului Tehnologic ,,Tomşa Vodă” Solca

HCL nr. 51 din 21 octombrie 2021 prin care se ia act de demisia domnului Șulschi Andrei-Iulian, consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, ales pe lista Alianței USR-PLUS și se declară vacant locul deținut de acesta

HCL nr. 52 din 21 octombrie 2021 privind vânzarea, fără licitaţie publică, a unui lot de teren în suprafaţă de 400 m.p., înscris în CF nr. 30362 Solca, proprietate privată a oraşului Solca, situat pe str. Tocari, nr.17, judeţul Suceava, către dl Lucan Ștefan-Ovidiu, proprietarul construcţiei de pe acest teren

HCL nr. 53 din 21 octombrie 2021 privind desemnarea unui reprezentant  din cadrul Consiliului Local al oraşului Solca, care să facă parte din Comisia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct în cadrul Liceului Tehnologic ,,Tomşa Vodă” Solca

HCL nr. 54 din 21 octombrie 2021 privind validarea Dispozițiilor primarului orașului Solca nr. 131 din 04 octombrie 2021 și nr. 138 din 14 octombrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

HCL nr. 55 din 21 octombrie 2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați la nivelul lunii octombrie 2021, privind proiectul de investiție ”Reabilitare rețele de canalizare și stație de epurare oraș Solca, județul Suceava”

HCL nr. 56 din 21 octombrie 2021 pentru aprobarea cererii de finanţare şi a devizului estimativ pentru obiectivul de investiţii ”MODERNIZARE DRUM ȘI CONSTRUIRE 2 PODURI ÎN ORAȘUL SOLCA, JUDEȚUL SUCEAVA”, în vederea depunerii acestei investiţii în cadrulProgramului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

HCL nr. 57 din 21 octombrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

HCL nr. 58 din 21 octombrie 2021 privind implementarea proiectului „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în orașul Solca, județul Suceava”, în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public

HCL nr. 59 din 18 noiembrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

HCL nr. 60 din 18 noiembrie 2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și implementarea proiectului „ÎMBRĂCĂMINTE ASFALTICĂ UȘOARĂ PE STRADA SPLAIUL INDEPENDENȚEI DIN ORAȘUL SOLCA, JUDEȚUL SUCEAVA”

HCL nr. 61 din 26 noiembrie 2021 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna decembrie 2021

HCL nr. 62 din 26 noiembrie 2021 privind instituirea unor măsuri fiscale şi aprobarea procedurii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020, datorate bugetului local de către contribuabili de pe raza administrativ teritorială a oraşului Solca, judeţul Suceava

HCL nr. 63 din 26 noiembrie 2021 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2022, în oraşul Solca

HCL nr. 64 din 26 noiembrie 2021 privind retragerea în cazul unor beneficiari ai Legii nr.15/2003 a dreptului de folosinţă asupra terenului atribuit

HCL nr. 65 din 26 noiembrie 2021 privind aprobarea numărului și cuantumului lunar al burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din orașul Solca, pentru anul școlar 2021 – 2022

HCL nr. 66 din 26 noiembrie 2021 privind schimbarea destinației imobilului – Școala Veche Solca (construcții și teren), înscris în CF nr. 37921 Solca, situat în orașul Solca, județul Suceava, strada Tomșa Vodă, proprietate publică a orașului Solca, județul Suceava, din unitate de învățământ, în vederea demolării construcțiilor și amenajării pe terenul în suprafață de 6100 mp a unui ansamblu bisericesc al Parohiei Solca

HCL nr. 67 din 26 noiembrie 2021 privind  aprobarea unei contribuţii financiare  Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”BAZINUL SOLCA BUCOVINA”

HCL nr. 68 din 21 decembrie 2021 privind modificarea art. 2. nr. I. pct.5. din HCL Solca nr. 53 din 30 octombrie 2020 privind aprobarea numărului, denumirii și a componenței comisiilor de specialitate  pe domenii de activitate ale Consiliului local al orașului Solca, județul Suceava

HCL nr. 69 din 21 decembrie 2021 privind validarea Dispozițiilor primarului orașului Solca nr. 165 din 7 decembrie 2021 și nr. 170 din 9 decembrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

HCL nr. 70 din 21 decembrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca, pe anul 2021

HCL nr. 71 din 28 decembrie 2021 privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru luna ianuarie 2022

HCL nr. 72 din 28 decembrie 2021 privind  aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru anul şcolar 2022-2023

HCL nr. 73 din 28 decembrie 2021 privind aprobarea demolării construcțiilor imobilului – Școala Veche Solca, înscris în CF nr. 37921 Solca, situat în orașul Solca, județul Suceava, strada Tomșa Vodă, proprietate publică a orașului Solca, județul Suceava

HCL nr. 74 din 28 decembrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orașului Solca pe anul 2021

Bugetul local

BUGETUL LOCAL 2019 – 2021

Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoariale Solca – Trim. I 2019

Plăţi Restante trim. I 2019

Situaţii financiare trimestriale, trim. I 2019

HCL nr. 19 din 22 aprilie 2019 privind aprobarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca, pe anul 2019

Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

HCL nr. 35 din 30 mai 2019 privind rectificarea bugetului activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii al oraşului Solca, pe anul 2019

HCL nr. 40 din 22 iulie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 22 iulie 2019

HCL nr. 44 din 28 august 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2019

Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoariale Solca – Trim. II 2019

Plăţi restante trim. II. 2019

Situaţii financiare trimestriale, trim. II 2019

Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim.III 2019

Plăţi restante trim. III 2019

Situaţii financiare trimestriale – Trim. III 2019

HCL nr. 54 din 16 octombrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca, pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 16 octombrie 2019

HCL nr. 59 din 31 octombrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 31 octombrie 2019

Bugetul local al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 31 octombrie 2019

HCL nr.62 din 29 noiembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 29 noiembrie 2019

Bugetul local al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 29 noiembrie 2019

HCL nr. 66 din 16 decembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 16 decembrie 2019

Bugetul local al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 16 decembrie 2019

HCL nr. 68 din 23 decembrie 2019 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca şi al activiăţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2019

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 23 decembrie 2019

Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 23 decembrie 2019

Registrul datoriei publice locale al oraşului Solca la 31.12.2019

Situaţia datoriei publice locale a oraşului Solca la data de 31.12.2019

Situaţii financiare trimestriale – Trim. IV 2019

HCL nr. 6 din 14 februarie 2020 privind aprobarea bugetului local al oraşului Solca şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe anul 2020

Bugetul local al oraşului Solca, pentru anul 2020

Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pentru anul 2020

HCL nr. 18 din 8 aprilie 2020 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca, pentru anul 2020

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 8 aprilie 2020

Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. I 2020

Plăţi restante – Trim. I 2020

Situaţii finaciare terimestriale – Trim. I 2020

HCL nr. 23 din 30 aprilie 2020 privind aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al oraşului Solca şi activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii pe anul 2019

HCL nr. 24 din 30 aprilie 2020 privind rectificarea bugetului local al oraşului Solca pe anul 2020

Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 30 aprilie 2020

HCL 41 din 31 iulie 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venituri proprii ti subvenlii al orasului Solca pe anul 2020
Bugetul activitatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2020 la data de 31 iulie rectificat
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 31 iulie 2020
Bugetul de activitai rectificat la data de 29 mai 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 29 mai 2020
HCL nr. 29 din data de 29 mai 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venituri proprii si subventii al orasului Solca pe anul 2020
DDS T2 2020 de pus p..>
HCL nr. 42 din data de 25 august 2020 privind rectilicarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 25 august 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 9 septembrie 2020
HCL nr. 45 din 9 septembrie privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Bugetul activitatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2020 la data de 24 septembrie rectificat
HCL nr. 48 din 24 septembrie 2020 privind rectificarea bugetului local si al activitatilor finantate din venituri proprii si
subventii al orasului Solca pe anul 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 24 septembrie 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 30 septembrie 2020
Dispozitie din data de 30 septembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. III 2020
Plati restante trimestrul III 2020
HCL nr. 59 din 30 octombrie 2020 privind validarea Dispozitiei primarului orasului Solca nr. 168 din 30 septembrie
2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 27 noiembrie 2020
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 27 noiembrie 2020
Bugetul local al orasului Solca rectificat la data de 10 decembrie 2020
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 18 decembrie 2020
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pentru anul 2020 Rectificat
Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. IV 2020
Plăţi restante trim. IV 2020
2021
HCL nr. 18 din 21 aprilie 2021 privind aprobarea bugetului local al orasului Solca si al activitatilor finantate din venituri proprii si subventii pe anul 2021 
Plati restante trimestrul I 2021
Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. I 2021
Bugetul initial local al oraşului Solca, pentru anul 2021 
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pentru anul 2021
Dare de seama trimestru I 2021
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 2 februarie 2021
Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. II 2021
Plăţi restante trim. II 2021
Dispozitia 101 din 8 iulie 2021 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 202l
Dispozitia 82 din 2 iunie 2021 privind virarea de credite bugetare in cadrul capitolului bugetar 65.02 „Invatamant”din bugetului local al oraqului Solca pe anul 2021
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 8 iunie 2021
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 16 iulie 2021
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 16 iulie 2021
HCL nr. 34 din 29 iulie 2021 privind rectificarea bugetului local al activitifitor finanlate din venituri proprii al orasului Solca Pe anul 202l
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 29 iulie 2021
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 30 august 2021
Bugetul local al oraşului Solca rectificat la data de 31 august 2021
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 27 septembrie 2021
Bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii rectificat la data de 4 octombrie 2021
Dispozitia 131 din 4 octombrie 2021 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 202l
HCL nr. 45 din 27 septembrie 2021 privind rectificarea bugetului local orasului Solca pe anul 2021
HCL nr. 40 din 31 august 2021 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2021
Indicatori trimestriali privind execuţia bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale Solca – Trim. III 2021 
Plăţi restante trim. III 2021

Dispoozitii

Dispoziţia nr. 1 din 3 ianuarie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 8 ianuarie 2019

Dispoziţia nr. 7 din 15 ianuarie 2019 privind convocarea în şedinţă de îndată a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 17 ianuarie 2019

Dispoziţia nr. 9 din 25 ianuarie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 31 ianuarie 2019

Dispoziţia nr. 69 din 22 februarie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 februarie 2019

Dispoziţia nr. 91 din 22 martie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 29 martie 2019

Dispoziţia nr. 105 din 4 aprilie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 9 aprilie 2019

Dispoziţia nr. 114 din 18 aprilie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 22 aprilie 2019

Dispoziţia nr. 115 din 19 aprilie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 25 aprilie 2019

Dispoziţia nr. 137 din 24 mai 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 mai 2019

Dispoziţia nr. 141 din 19 iunie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oralşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 25 iunie 2019

Dispoziţia nr. 157 din 16 iulie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 22 iulie 2019

Dispoziţia nr. 186 din 22 august 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 august 2019

Dispoziţia nr. 204 din 23 septembrie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 septembrie 2019

Dispoziţia nr. 217 din 11 octombrie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 16 octombrie 2019

Dispoziţia nr. 228 din 25 octombrie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 31 octombrie 2019

Dispoziția nr. 248 din 22 noiembrie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 29 noiembrie 2019

Dispoziţia nr. 261 din 2 decembrie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 6 decembrie 2019

Dispoziţia nr. 265 din 11 decembrie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 16 decembrie 2019

Dispoziţia nr. 278 din 19 decembrie 2019 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 23 decembrie 2019

Dispoziţia nr. 283 din 23 decembrie 2019 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 decembrie 2019

Dispoziţia nr. 11 din 23 ianuarie 2020 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 31 ianuarie 2020

Dispoziţia nr. 68 din 10 februarie 2020 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 14 februarie 2020

Dispoziţia nr. 71 din 21 februarie 2020 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 28 februarie 2020

Dispoziţia nr. 79 din 2 martie 2020 privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Lolca al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 6 martie 2020

Dispoziţia nr. 87 din 6 aprilie 2020 privind convocarea în şedinţă extraordinară, de îndată a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 8 aprilie 2020

Dispoziţia nr. 88 din 24 aprilie 2020 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Solca, judeţul Suceava, pentru data de 30 aprilie 2020

Dispozitia nr. 101 din 12 iunie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 16 iunie 2020
Dispozitia nr. 111 din 23 iunie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 30 iunie 2020
Dispozitia nr. 117 din 10 iulie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 15 iulie 2020
Dispozitia nr. 123 din 24 iulie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 31 iulie 2020
Dispozitia nr. 142 din 21 august 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 25 august 2020
Dispozitia nr. 146 din 25 august 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 31 august 2020
Dispozitia nr. 153 din 4 septembrie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 9 septembrie 2020
Dispozitia nr. 161 din 18 septembrie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 24 septembrie 2020
Dispozitia nr. 176 din 28 octombrie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 30 octombrie 2020
Dispozitia nr. 177 din 28 octombrie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 30 octombrie 2020
Dispozitia nr. 191 din 20 noiembrie 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 27 noiembrie 2020
Dispozitia nr. 145 din 25 august 2020 privind stabilirea locurilor speciale pentru afisaj electoral in orasul Solca
Dispozitia nr. 203 din 9 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Dispozitia nr. 204 din 10 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul 2020
Dispozitia nr. 209 din 22 decembrie 2020 privind rectificarea bugetului local al orasului Solca pe anul2020
2021
Dispozitia nr. 10 din 22 ianuarie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 29 ianuarie 2021
Dispozitia nr. 29 din 19 februarie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 25 februarie 2021
Dispozitia nr. 50 din 25 martie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 31 martie 2021
Dispozitia nr. 62 din 16 aprilie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 21 aprilie 2021
Dispozitia nr. 64 din 22 aprilie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 28 aprilie 2021
Dispozitia nr. 74 din 17 mai 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 21 mai 2021
Dispozitia nr. 77 din 21 mai 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 27 mai 2021
Dispozitia nr.  82 din 2 iunie 2021 privind virarea de credite bugetare in cadrul capitolului bugetar 65.02 „Invatamant”din bugetului local al orasului Solca pe anul 2021
Dispozitia nr. 91 din 17 iunie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 23 iunie 2021
Dispozitia nr. 104 din 12 iulie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 16 iulie 2021
Dispozitia nr. 105 din 22 iulie 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 29 iulie 2021
Dispozitia nr. 113 din 25 august 2021 privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 31 august 2021
Dispozitia nr. 123 din 21 septembrie privind convocarea in sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Solca, judetul Suceava pentru data de 27 septembrie 2021

Dispoziția nr. 140 din 14 octombrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava

Dispoziția nr. 153 din 16 noiembrie 2021 privind convocarea în ședință extraordinară – de îndată a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 18 noiembrie 2021

Dispoziția nr. 155 din 19 noiembrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 26 noiembrie 2021

Dispoziția nr. 175 din 20 decembrie 2021 privind convocarea în ședință extraordinară – de îndată a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 21 decembrie 2021

Dispoziția nr. 177 din 22 decembrie 2021 privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Solca, județul Suceava, pentru data de 28 decembrie 2021